Acasă / EVENIMENT / Pompierii au acționat prompt într-o misiune contra cronometru în localitatea Pietroșani

Pompierii au acționat prompt într-o misiune contra cronometru în localitatea Pietroșani

În această dimineață, pompierii de la Detașamentul Mioveni au pornit într-o misiune contra cronometru, pentru salvarea unui cățel găsit căzut în fântâna din curtea unei gospodării din localitatea Pietroșani. Nu a trecut mult timp și echipajul a ajuns la locul solicitării, unde a constatat că patrupedul era în apă din fântână, la o adâncime de aproximativ 12 metri, iar starea lui se agrava pe măsură ce timpul trecea, aproape că nici nu se mai auzea. Salvatorii au venit în grabă cu echipamentele necesare și unul dintre pompieri era gata să coboare în fântână după cățelușul pe nume Mig.Totul a fost foarte rapid, iar în câteva momente, Mig a fost adus la suprafață, aproape inert după timpul petrecut în apă rece din fântână, însă a început să își revină, arătând că este puternic. Nu știm cum a ajuns Mig în această situație și cât a stat acolo, însă ne bucurăm că a fost auzit și găsit de proprietari, iar salvatorii au ajuns repede la el pentru a-l aduce în siguranță înapoi la familia să.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Arestat

Urmărit internațional, adus în țară de polițiști

La data de 26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar