Acasă / EVENIMENT / Perioada de înscriere pentru posturile scoase la concurs în poliția română, prelungită până la data de 7 iulie 2024

Perioada de înscriere pentru posturile scoase la concurs în poliția română, prelungită până la data de 7 iulie 2024

Perioada de înscriere a candidaților pentru posturile scoase la concurs în Poliția Română a fost prelungită cu 2 zile, până la data de 7 iulie 2024.

Astfel, înscrierile se fac online, până la data de 07 iulie a.c., inclusiv, în această perioadă fiind cuprinse și zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior, nemaiputând fi depuse documente.

IPJ-Arges

Reamintim că posturile scoase la concurs sunt în specialitățile acţiuni speciale, analiza informațiilor, arme, explozivi și substanțe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, cercetarea şi prevenirea criminalității, combaterea criminalității organizate, comunicații și informatică, cooperare polițienească internațională, criminalistică, financiar, implementarea proiectelor, informare şi relaţii publice, investigarea criminalității economice, investigații criminale, logistică, operațiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecţia animalelor, protecția martorilor, psihosociologie, relații cu publicul, relații internaționale, resurse umane, rutieră, siguranță școlară, structura de securitate, transporturi, reţinere şi arestare preventivă și învățământ.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul https://hub.mai.gov.ro/ , secțiunea Carieră MAI.

Celelalte prevederi privind organizarea și desfășurarea concursului rămân neschimbate și pot fi consultate prin accesarea acestui link: https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/1-053-de-posturi-in-politia-romana-scoase-la-concurs

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Măsuri-dispuse-de-IGSU

Ninsori abundente care vizează județul Argeș

Dragos Predescu, Prefectul județului Argeș: „Județul Argeș este vizat de Cod Roșu de viscol! Din ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar