Acasă / EVENIMENT / Argeșean de 62 de ani, reținut pentru tâlhărie

Argeșean de 62 de ani, reținut pentru tâlhărie

În ziua de 09 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse, și au reținut un bărbat de 62 de ani, din Căteasca.

reținut pentru tâlhărie

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 09 iulie a.c., bărbatul s-ar fi prezentat la locul de muncă al fostei concubine, unde, prin acte de violență, i-ar fi sustras telefonul mobil, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție, emis de instanță. De asemenea, din cercetări a mai rezultat că, la data de 24 iunie a.c., bărbatul ar fi deposedat-o, tot prin violență de telefonul mobil, iar la data de 08 iulie a.c., a încercat să ia legătura cu femeia, la locul de muncă al acesteia, deși împotriva lui era emis un ordin de protecție, de către instanța competentă. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

permise-si-certificate-retinute-arges1

Comportament agresiv în trafic, constatat de polițiștii din Domnești

În ziua de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar