Acasă / EVENIMENT / S-a urcat la volan beat !Oamenii legii i-au întocmit dosar penal

S-a urcat la volan beat !Oamenii legii i-au întocmit dosar penal

Depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului, în Pitești

În ziua de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 28 de ani, din Mărăcineni, care conducea un autoturism pe bld. Nicolae Bălcescu din Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, au rezultat indicii cu privire la consumul de alcool, valoarea rezultată fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză au fost întocmite documente procedurale conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea condițiilor necesare pentru răspunderea penală, în privința valorii alcoomiei în sânge, prin analize de laborator.

Şofer-băut

Depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului, în Topoloveni

În ziua de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Formațiuni Rutiere Topoloveni au depistat un bărbat de 49 de ani, din București, care conducea un autoturism pe str. Depozitelor din Topoloveni, în timp ce se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, au rezultat indicii cu privire la consumul de alcool, valoarea rezultată fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză au fost întocmite documente procedurale conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea condițiilor necesare pentru răspunderea penală, în privința valorii alcoomiei în sânge, prin analize de laborator.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

furt motorina

Reținuți după ce au fost depistați de polițiști, în flagrant delict, după ce au sustras combustibil

În noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar