Acasă / EVENIMENT / Acțiuni desfășurate în ultimele 24 de ore de polițiștii argeșeni

Acțiuni desfășurate în ultimele 24 de ore de polițiștii argeșeni

În prima zi a săptămânii, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost legitimate 873 de persoane și au fost verificate 599 de autoturisme. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 360 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 68.000 lei, dintre care 322 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 28 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

RADAR ARGES (2)

Reducerea riscului rutier – obiectiv al acțiunilor polițiștilor rutieri în ultimele 24 de ore
În ziua de 31 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Împreună cu structurile de ordine publică, polițiștii rutieri au acționat în 38 de filtre rutiere, fiind efectuate 314 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv. Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate, în total 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 25.500 de lei, fiind reținute 16 permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare. Din totalul abaterilor la regimul rutier constatate de polițiști, 80 au fost depășiri ale regimului legal de viteză. Totodată, dintre permisele de conducere reținute ca urmare a săvârșirii unor contravenții, 11 au fost ca urmare a depășirii limitei de viteză cu peste 50 de km/h față de limita legală și unul ca urmare a depistării sub influența alcoolului. De asemenea, polițiștii au întocmit acte premergătoare privind săvârșirtea a trei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Polițiștii argeșeni vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

foc la casă

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 41 de misiuni

În perioada 20.11.2024, ora 08:00 – 21.11.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 41 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar