Acasă / EVENIMENT / Restaurant mistuit de flăcări în comuna Valea Mare Pravăț

Restaurant mistuit de flăcări în comuna Valea Mare Pravăț

În urmă cu puțîn timp un incendiu a izbucnit la un local din comuna Valea Mare Pravăț. Intervin pompierii de la Detașamentele Câmpulung, Pitești și Punctul de Lucru Rucăr cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autoplatformă de intervenție și salvare de la înălțime.Se suplimentează forțele de intervenție cu încă o autospecială de stingere.Incendiul se manifestă generalizat, pe o suprafață de aproximativ 430 mp. Clădirea este de tipul P+1+M. În sprijin, mai intervin două autospeciale de stingere de la ISU Brașov.Mijloace de intervenție angrenate în această misiune: zece autospeciale de stingere (dintre care două de la ISU Brașov), o autoplatformă, un echipaj SMURD, un echipaj SAJ.Până în acest moment nu au fost identificate victime.

Până la sosirea echipajelor de pompieri, din clădire s-au evacuat pe cont propriu 10 persoane, angajați, care nu au necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au mai acționat pentru protejarea unui rezervor GPL aflat în apropiere, în acest sens creându-se și un perimetru de siguranță. La parterul clădirii funcționa un restaurant cu bucătărie, un magazin cu produse lactate și într-una dintre încăperi erau echipamente pentru prelucrarea laptelui . 

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o clădire (P+1+M) cu suprafața desfășurată de aproximativ 900 mp (în jur de 300 mp pentru fiecare nivel) și o altă construcție cu suprafața de circa 100 mp, iar flăcările violente prezentau pericol de propagare la clădirile din apropiere. Pompierii au reușit să salveze ferma învecinată. Totodată pompierii, au acționat pentru protejarea unui rezervor GPL, aflat la aproximativ 20 de m față de locul în care a izbucnit incendiul. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este: coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

furt motorina

Reținuți după ce au fost depistați de polițiști, în flagrant delict, după ce au sustras combustibil

În noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar