Acasă / EVENIMENT / Conferința de Economie Circulară „CIRCULARIO” la Pitești

Conferința de Economie Circulară „CIRCULARIO” la Pitești

Reprezentanți ai mediului de afaceri, societății civile și administrației publice au discutat astăzi, la Argeș, despre oportunitățile promovării și implementării principiilor și proiectelor de economie circulară în România. Consiliul Județean Argeș a fost reprezentant de vicepreședintele Marius Nicolaescu.
Evenimentul „CIRCULARIO Pitești”a fost organizat de Cancelaria Prim-Ministrului, reprezentată de Mihaela Frăsineanu, consilier de stat, și PIVOT-C, în parteneriat cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Argeș și face parte dintr-o serie de 10 astfel de conferințe organizate la nivelul țării.
“Toate proiectele pe care Consiliul Județean Argeș le derulează, și nu sunt puține, urmăresc și acest aspect de economie circulară, fie că vorbim de proiectele de infrastructură rutieră, sanitară, de cultură sau de turism. Accesarea fondurilor din PNRR implică  și implementarea principiilor economiei circulare. De altfel, știm că multe din proiectele de economie circulară trebuie implementate și de autoritățile publice locale. Eu, ca și reprezentant al administrației publice, îmi doresc să fie mult mai bine promovat la nivel național acest concept. Suntem bucuroși că ați ales Argeșul să fie unul dintre cele 10 județene unde țineți astfel de conferințe” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte C.J. Argeș.
Agenda conferinței a inclus sesiuni de prezentare, interactivitate și de networking, toate axate pe accelerarea tranziției României către o economie circulară. Au fost prezentate măsurile și acțiunile înscrise în Planul de acțiune pentru economia circulară a României și soluțiile inovatoare și abordările practice pentru implementarea principiilor economiei circulare.
Prin fiecare eveniment organizat, Cancelaria Prim-Ministrului își propune să stimuleze inovația, educația și adoptarea de soluții sustenabile la nivel național și regional, contribuind la un viitor mai prosper și sustenabil în România.
Până acum aceste conferințe s-a desfășurat la Brașov, Iași, Constanța, Craiova și Brăila, Botoșani, Pitești urmând să aibă loc și la Cluj, Timișoara și București.
Ce este economia circulară?
Economia circulară este un model de producție și consum, care implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil. Astfel, se prelungește ciclul de viață al produselor.
 În practică, presupune reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul ciclului său de viață, materialele din care este fabricat sunt păstrate în economie pe cât de mult posibil prin reciclare. Ele pot fi utilizate în producție încă o dată și încă o dată, creând și mai multă valoare adăugată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

furt motorina

Reținuți după ce au fost depistați de polițiști, în flagrant delict, după ce au sustras combustibil

În noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar