Acasă / EVENIMENT / Verificări privind o stare conflictuală în Pitești, în apropierea Gării

Verificări privind o stare conflictuală în Pitești, în apropierea Gării

stare conflictuală

Ieri după-amiază, o patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Pitești s-a sesizat din oficiu cu privire la o stare conflictuală care a avut loc pe bld. Republicii, în zona unei stații pentru mijloacele de transport în comun. Din primele verificări a rezultat că starea conflictuală a avut loc între o femeie de 32 de ani, însoțită de două de 15 și 8 ani, și un bărbat de 54 de ani, ultimul făcând parte din rândul persoanelor fără adăpost. Având în vedere că femeia de 32 de ani a suferit leziuni în cadrul stării conflictuale, polițiștii au solicitat prezența unui echipaj medical, pentru acordarea de îngrijiri femeii în cauză. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției, pentru cercetări. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. La acest moment se efectuează verificări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident mortal ratesti arges (3)

Accident mortal în comuna Rătești

Accident rutier produs în comuna Rătești, satul Pătuleni, în care un autoturism a intrat într-un ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar