Acțiuni pentru asigurarea ordinii publice desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel au fost legitimate 885 de persoane și au fost verificate 584 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 89.000 de lei, dintre care un total de 293 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 46 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
Acțiunile desfășurate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore, pentru reducerea riscului de accidente
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 68 de filtre rutiere, fiind efectuate 293 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 293 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 76.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare.
Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 51 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale.