Și în acest an, mai multe grupuri de colindători au ținut să vestească polițiștilor argeșeni Nașterea Domnului Iisus Hristos. Colindele scot la suprafață valorile învățăturilor creștine, iar echilibrul ce rezultă dintr-o atitudine firească de a trăi împăcat cu aceste învățături poate în același timp servi ca mod de a evita problemele, de ordin moral sau chiar legal. În anul 1870, Grigore G. Tocilescu scria, despre colinde, că sunt „cele mai vechi cântece ale poporului român cari s-au păstrat din generațiune în generațiune ca niște sfinte și străvechi documente din domeniul avitic al neamului românesc”.
Se spune că primii colindători au fost păstorii care au venit la peștera unde S-a născut Pruncul Iisus. La Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, polițiștii au fost vizitați de Corul Veteranilor „Mihai Viteazul” al Cercului Militar Pitești , condus de către colonel în rezervă Nicolae Perniu, patriotismul și dedicarea acestora fiind demonstrate printr-un program de colinde.
Și la Curtea de Argeș, polițiștii au fost colindați de copiii Centrului Școlar de Educație Incluzivă ,,Sfânta Marina” din Curtea de Argeș . După colinde, copiii au avut ocazia să viziteze sediul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, iar la final le-au fost prezentate dotarea și echipajele polițiștilor. Un grup de copii din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Ion Minulescu” Pitești a oferit, de asemenea, un adevărat spectacol, atât polițiștilor cât și persoanelor care se aflau la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș , vestind marea sărbătoare creștină. Polițiștii au împărțit pentru toți colindătorii, mici sau mari, cadouri simbolice, conform tradiției.