Pe parcursul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit în cazul unui accident rutier produs în comuna Arefu, în care a fost implicat un autoturism, care a lovit un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime, iar la sosirea echipajelor operative, una dintre acestea se afla blocată în vehicul. Pompierii, de urgență au acționat pentru extragerea și predarea acesteia echipajului medical SAJ. Pe tot parcursul procesului de extragere din autoturism, victima a fost asistată de către paramedicii SMURD. În urma acordării îngrijilor medicale la fața locului, persoana a fost transportată la spital de către echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș. Totodată, paramedicii SMURD au preluat alte două victime. A fost vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 17 ani, care acuza dureri la coloana vertebrală și o persoană de sex feminin, în vârstă de 21 de ani, care prezenta zgârieturi la nivelul feței și membrul superior stâng și o plagă în zona feței. În urma acordării primului ajutor calificat, ambele persoane au fost transportate la spital. Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
Tag-uri. A accident accident rutier arefu autoturism ia medicii smurd pompierii r smurd
Citeşte şi ...
ISU Argeș : Avertizare meteorologică! Cod portocaliu!
Pana mâine, 26 decembrie, ora 08:00, o parte a județului nostru se află sub incidența ...