În perioada 09.01.2025, ora 08:00 – 10.01.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 41 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
INCENDII:
(ora 12:11) Pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr au intervenit în comuna Dragoslavele pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La sosirea echipajelor operative, flăcările se manifestau la mansarda și acoperișul unei case. În urma evenimentului, au mai fost afectate obiecte de mobilier, aparatura electronică și electrocasnică, tavanele încăperilor, ușile și ferestrele acestora. Echipajul medical nu a identificat victime.
(ora 19:27) Pompierii de la Detașamentul de Pompieri Mioveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Vulturești. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că flăcările se manifestau în dezvoltare la o parte din acoperișul unei case și a unei anexe, pe o suprafață de aproximativ 120 mp și prezentau pericol de propagare la întreg acoperișul locuinței. Prin intervenția operativă, pompierii au reușit să oprească incendiul din propagare și să salveze restul construcției. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.
INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
În perioada supusă analizei, pompierii au fost solicitați să intervină la patru evenimente rutiere în care au fost implicate cinci vehicule, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, iar echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au asigurat asistența medicală. În urma accidentelor au fost identificate trei victime, dintre care una decedată. După acordarea primului ajutor calificat, celelalte două persoane au fost transportate la spital.
Una dintre misiunile de impact a avut loc comuna Bradu, Autostrada A1, km 107, unde un autoturism a lovit un parapet. În interiorul vehiculului, pompierii au identificat o persoană de sex masculin, în vârstă de 22 de ani, încarcerată, pe care au extras-o de urgență și au predat-o echipajului medical. Paramedicii SMURD, alături de medicul coordonator i-au aplicat manevre de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, acestea nu au avut un rezultat pozitiv.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 31 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.