Sfârșit al săptămânii naționale a siguranței rutiere, marcat de polițiștii argeșeni cu elevii unui liceu din Pitești.
„Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere” în școlile din Argeș s-a încheiat cu un eveniment dedicat elevilor de liceu. Astfel, polițiștii au dialogat cu elevi din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, la Colegiul National ,,Alexandru Odobescu” Pitești.
Aproximativ 100 de copii, alături de 11 cadre didactice, au putut astfel afla aspecte de interes pentru tinerii liceeni, care intenționează să obțină sau chiar dețin permis de condicere din categoriile A1 sau B1, aspecte importante despre siguranța rutieră, răspunderea penală, precum și modul de efectuare a testării conducătorilor auto, cu aparatele de detectare a alcoolului și substanțelor psihoactive.
În același context au fost explicare reguli de circulație astfel încât să fie înțelese din perspectiva utilității în evitarea sau limitarea consecințelor evenimentelor rutiere, precum și modificări recente ale legislației rutiere.
Amintim că pe parcursul săptămânii, polițiștii rutieri argeșeni au început activitățile de educație rutieră cu cei mai mici dintre participanții la trafic – elevi de grădiniță, pentru formarea unei baze de cunoștințe privind circulația pe drumurile publice. Pe parcursul săptămânii, activitățile au continuat cu elevi de gimnaziu, iar pentru sfârșitul săptămânii au urmat și liceenii.
Foto Press 24








