În perioada 26.05.2025, ora 08:00 –27.05.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 194 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
Pompierii de la Detașamentul Pitești, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, au fost solicitați să intervină în municipiul Pitești, bulevardul Nicolae Bălcescu, în cazul unui eveniment rutier în care au fost implicate o trotinetă și un autoturism. În urma evenimentului, a rezultat o victimă de sex masculin, care a fost preluată și transportată la spital de către echipajul medical. Pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
În perioada menționată, a fost semnalată prezența unor urși în zonele Coșești, satul Lăpușani și Lerești, satul Voinești. În localitățile indicate, s-au deplasat echipaje SMURD de prim ajutor calificat pentru asigurarea măsurilor din competență. De asemenea, pentru avertizarea populației, s-a dispus și măsura transmiterii de mesaje Ro-Alert.
Pentru evitarea unor evenimente nedorite în cazul acestor situații, venim în sprijinul populației cu un set de recomandări:
- Evitați zona, rămâneți în locuințe;
- Păstrați distanța față de animal, nu îl hrăniți și nu încercați să vă fotografiați cu acesta;
- Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie.
Totodată, în contextul avertizării de vreme rea, colegii noștri au intervenit în municipiul Pitești, străzile Zamfirești și Teilor, în parcul Trivale și zona Cornul Vânătorului, pentru degajarea unor copci căzuți pe partea carosabilă, pe o alee pietonală, cabluri electrice și un autoturism, dar și pentru evacuarea apei, cu ajutorul unei motopompe transportabilă dintr-un beci inundat în orașul Mioveni, strada Nicolae Titulescu.
Mai mult decât atât, în perioada supusă analizei, echipaje ale I.S.U. Argeș au efectuat activități de recunoaștere pe cursurile de apă, nefiind semnalate probleme deosebite.
Dat fiind faptul că, în continuare ne aflăm sub incidența unui cod galben care vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite ale acestora, au fost dispuse măsuri suplimentare pentru protejarea populației și gestionarea eficientă a posibilelor efecte, printre care amintim: activarea grupei operative; transmiterea prognozelor, avertizărilor și informărilor privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autoritățile competente pentru dispunerea măsurilor specifice; menținerea în stare de operativitate a tuturor mijloacelor și echipamentelor pentru acțiuni de răspuns; dar și monitorizarea în teren a cursurilor de apă vizate de avertizările/atenționările hidrologice.
Pentru siguranța cetățenilor, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații; În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora;

Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo. De asemenea, să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum. Rămâneți vigilenți și urmați recomandările autorităților pentru evitarea situațiilor care să vă pună viața în pericol. De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 39 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Foto Press 24




