Pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulație. În zilele de 8 și 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au desfășurat 2 acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce au drept cauză generatoare viteza excesiva. În cadrul activităților desfășurate în cele 2 zile, au fost aplicate 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.375 de lei, ca urmare a unor abateri la regimul rutier, 97 dintre acestea ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză. În cadrul acțiunilor, au fost reținute 2 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Depistat conducând cu viteză excesivă
În ziua de 9 iunie a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au depistat un bărbat de 28 de ani, din județul Alba Iulia, care conducea un autoturism cu viteză excesivă, pe Autostrada A1, la km. 86, sensul de mers către Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 216 km/h (86 de km/h peste limita legală).
Ca urmare a abaterii constatate, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de 1822,5 lei conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulatie. Totodată permisul de conducere al acestui șofer era expirat.
Recomandările polițiștilor pentru deplasări, în condiții de siguranță, pe autostradă:
Reamintim faptul că, pe autostrăzi, este interzisă circulația pietonilor, a vehiculelor cu tracțiune animală, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor și mopedelor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite fără autorizație specială de transport eliberată conform prevederilor legale, a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum și a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h.
De asemenea, la intrarea și ieșirea de pe sectorul de autostradă, respectați semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere, sporind atenția și micșorând viteza de deplasare conform acestora.
Atunci când pătrundeți pe autostradă folosind banda de intrare (accelerare), trebuie să cedați trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzii și să nu stânjeniți, în niciun fel, circulația acestora.
Cu excepția cazurilor justificate, este interzis să circulați, opriți sau staționați autovehiculele pe banda de urgență.
Totodată, un aspect foarte important este păstrarea distanței corespunzătoare între vehicule în timpul mersului, astfel încât conducătorii auto să poată evita orice pericol ce se poate ivi pe parcursul deplasării
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București-Râmnicu Vâlcea vor continua acțiunile cu scopul prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de evenimente rutiere pe întreg tronsonul de autostradă A1 Bucuresti- Râmnicu Vâlcea .
Foto Press 24