Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente, pe sectoarele de drum aflate în competență, acționând cu precădere pentru prevenirea și combaterea abaterilor privind viteza legală, a conducerii agresive, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
La o parte din acțiuni au participat și reprezentanții Registrului Auto Român.
Astfel, în urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri piteșteni au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 8.707,5 lei, aplicând și măsurile complementare de reținere a 4 permise de conducere (dintre care 2 pentru viteză excesivă), respectiv de retragere a unui certificat de înmatriculare și a unui set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 22 au fost ca urmare a unor abateri la regimul vitezei (cea mai mare fiind de 121 de km/h), 8 ca urmare a neutilizării centurii de siguranță sau a mijloacelor speciale de retenție pentru copii, 6 la mijloace de transport marfă, 1 la mijloace de transport călători.
Astfel, în ziua de 6 iulie, polițiștii rutieri piteșteni au depistat un bărbat de 55 de ani, din orașul Voluntari, județul Ilfov, care conducea un autoturism pe DN 65B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 121 de km/h, pe un sector de drum cu limita legală de 70 de km/h.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită acestei contravenții, de reținere a permisului de conducere și suspendarea dreptului de circulație, pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
De asemenea, tot în cadrul acțiunii, polițiștii rutieri piteșteni au depistat un bărbat de 64 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 659, pe raza comunei Bradu, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. Polițiștii rutieri continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto Press 24