Acasă / EVENIMENT / Șoferi găsiți băuți la volan pe șoselele din Argeș

Șoferi găsiți băuți la volan pe șoselele din Argeș

În noaptea de 13 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 29 de ani, din Bughea de Sus, care conducea un autoturism pe strada Măgurii, din Câmpulung, rezultând indicii cu privire la o posibila conducere sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

băuţi-la-volan

În noaptea de 14 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 42 de ani, din Mozăceni, care conducea un autoturism pe raza comunei Bradu, rezultând indicii cu privire la o posibila conducere sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

talharie-costesti-3

Bărbat reținut de polițiști pentru violență în familie

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar