În acest sfârșit de săptămână, Jandarmeria Argeș, cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova, participă la misiuni de asigurare a ordinii publice, în sistem integrat cu structurile M.A.I., la manifestările cultural-artistice, promoționale și sportive organizate în zona de competență teritorială, astfel:
- În perioada 19-20.07.2025 – la Zilele Municipiului Câmpulung;
- În perioada 19-20.07.2025 – la Campionatul Național de Autocross – Trofeul La Heleșteu, desfășurat în comuna Schitu Golești;
- În perioada 19-20.07.2025 la târgurile anuale de Sf. Ilie organizate în comuna Băbana și orașul Costești.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor, jandarmii recomandă participanţilor la aceste manifestări:
- să aibă un comportament adecvat pe timpul desfăşurării acestora şi să se conformeze indicaţiilor date de către forţele de ordine şi de organizatori pentru evitarea încălcării normelor legale în vigoare.
- să acorde o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje);
- să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente.
Reamintim cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă, atunci când sunt victime ale unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.
Foto Press 24


