Acasă / EVENIMENT / Momente încărcate de emoție la ISU Argeș

Momente încărcate de emoție la ISU Argeș

Astăzi, 1 august 2025, în cadrul instituției noastre, au avut loc o serie de activități care au generat o serie de trăiri emoționale intense și plăcute. Am serbat aniversarea a două subunități de intervenție din județ, avansarea în grad a unor cadre militare, trecerea în rezervă a altor colegi și am urat bun venit noului locțiitor comandant la Detașamentul de Pompieri Bradu.
Detașamentele de Pompieri Bradu și Curtea de Argeș sunt la ceas aniversar. Se împlinesc nu mai puțin de 51 de ani de la înființarea subunității din comuna Bradu și 55 de ani de la reînființarea subunității din municipiul Curtea de Argeș. Pe parcursul acestor ani, numărul și complexitatea intervențiilor au crescut continuu, iar experiența și profesionalismul echipajelor de pompieri și-au spus cuvântul în ducerea la bun sfârșit a fiecărei misiuni în parte.
Scurt istoric al subunităților de intervenție:
Detașamentul de Pompieri Bradu
Subunitatea a fost înființată ca Secția 2 de Pompieri Pitești, în anul 1974, având ca principal obiectiv deservirea platformei Arpechim, iar începând cu anul 2004, aceasta a devenit Detașamentul de Pompieri Pitești, iar ulterior, Detașamentul de Pompieri Bradu.
Are repartizat un raion de intervenție cu o suprafață de aproximativ 554 km, care cuprinde cartierul Prundu din municipiul Pitești, zece comune și 41 de sate, cu un total de aproximativ 15.370 de gospodării cetățenești și o populație de aproximativ 84.000 de locuitori.
De-a lungul anilor, evoluția pompierilor a parcurs o cale lungă și anevoioasă… de la primele unelte, la autospeciale și utilaje ultramoderne, computerizate, care își aduc aportul în gestionarea situațiilor de urgență mult mai ample și dificile, care s-au diversificat și înmulțit odată cu evoluția și industrializarea raionului de intervenție. Cu fiecare misiune, colegii noștri își reafirmă angajamentul ferm față de protejarea vieții și bunurilor cetățenilor, prin consolidarea măsurilor de prevenire a incendiilor și asigurarea unui răspuns operativ eficient în situații de urgență.
Începând din data de 30.07.2025, subunitatea de intervenție are un nou locțiitor, în persoana sublocotenentului Dimcea Paul Florentin. Acesta a urmat studiile Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, cu o durată de patru ani. Îl asigurăm de sprijinul și suportul întregii echipe și îi urăm să aibă parte de cât mai multe reușite și satisfacții.
Detașamentul de pompieri Curtea de Argeș
Conform unui ordin al ministrului, în anul 1970, Compania de Pompieri Beiuș din județul Bihor se muta în orașul Curtea de Argeș, intrând în subordinea Grupului de Pompieri al județului Argeș.
De-a lungul timpului, unitatea a purtat diferite denumiri, de la Stația tip I Pompieri din Curtea de Argeș (din anul 1998), Secția de Pompieri Curtea de Argeș (2005), ulterior devenind Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș (din anul 2007).
Începând cu anul 2005, unitatea de pompieri face primii pași spre profesionalism, în structura acesteia intrând și protecția civilă, misiunile devenind mult mai diversificate. Mai mult decât atât, începând cu anul 2007, în cadrul acesteia a devenit funcțional și Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD).
Recunoscuți ca niște salvatori, la fiecare misiune la care au participat, colegii noștri au dat dovadă de implicare, empatie și spirit civic și indiferent de cât de dificile au fost intervențiile, ei nu au cedat niciodată.
***
În același cadru festiv, au fost citite ordinele de trecere în rezervă a doi subofițeri: plutonier adjutant șef Nițu Ion și plutonier adjutant șef Deaconeasa Constantin Gheorghe, dar și de avansare a următoarelor cadre:
În gradul de:
- colonel Prunescu Nicușor Dănuț;
- locotenent Vișan Maria Elisa;
- plutonier adjutant șef: Alexe Silviu Florian, Andrei Constantin; Anton Marian, Baciu Vasile, Bălan Vasile Cristinel, Bălașa Marcel Octavian, Barbu Ion Narcis, Bărbulescu Ion, Borzea Antonio Eugen, Bulac Gheorghe Florinel, Carp Marius, Chițu Vasile Cătălin, Chivu Nicolae, Ciurea Daniel Cătălin, Constantin Dragoș Sorin, Dănălache Nicolae, Dobrin Nicolae Marius, Doinea Ion, Enache Traian, Florea George Daniel, Florescu Adrian, Gheorghe Daniel, Herișanu Florian, Herișanu Victor Gheorghe, Iordache Marius, Manea Virgil, Mănescu Silviu Mihail și Mihalache Ion.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

talharie-costesti-3

Bărbat reținut de polițiști pentru violență în familie

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar