
În ziua de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 47 de ani, din Hârtiești, care conducea un autoturism pe DN 67B, pe raza comunei Bradu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 116 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h. Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Tânăr sancționat contravențional polițiști după ce a condus agresiv
În ziua de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 20 de ani, din Moșoaia, care conducea un autoturism pe raza bld. Republicii din municipiului Pitești, adoptând un comportament agresiv prin deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta, cu scopul depășirii unui șir de vehicule, manevre prin care a pus în pericol siguranța deplasării celorlalte autovehicule. Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Depistat conducând sub influența alcoolului
În ziua de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat un bărbat de 25 de ani, din Cocu, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fiind oprit pentru control la intersecția dintre DC 167 și DN 67B, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii privind posibilul consum de alcoool.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect în urma căruia conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge. În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere a fost reținut pentru perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto Press 24

