Joi, 21 august, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, Filarmonica Pitești vă invită la un concert rock susținut trupa piteșteană Taylor, cu ocazia împlinirii a cinci ani de la înființare. Încă de la debur, Taylor s-a bucurat rapid de succes atât în rândul iubitorilor de rock, cât și al specialiștilor în domeniu.
Alcătuită din muzicieni cu experiență vastă, Taylor a luat naștere la inițiativa lui Codruț Croitoru, absolvent al Universității Naționale de Muzică București (clasa profesorului Anton Șuteu) și membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În trupă, Codruț Croitoru este solist vocal, compozitor, aranjor, chitarist si claviaturist.
Acestuia i se alătură chitaristul Florian Laghia, basistul Victor Iovan și toboșarul Robert Sabotici, artiști care au activat în trupe ca: Schimbul 3, Akcent, The Crown. Backing vocals este asigurat de surorile Alexia și Bianca Ștefan, câștigătoare a numeroase premii la festivalurile de interpretare.
Deși tânâră, trupa a lansat albumele „Dincolo de măști” (2022), „Behind the Masks” (varianta în engleză a albumului „Dincolo de măști”, 2023) și „Noi fără 2” (2024).
„Taylor aduce pe scenă o combinație unică de energie, pasiune și talent, oferind un spectacol memorabil de muzică rock influențată de stiluri precum pop-rock, progressive, british indie,britpop si hard-rock”. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!
Foto Press 24
