Siguranța în traficul rutier – obiectiv al acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri, în retrospectivă, dar și planificate pentru această săptămână
Polițiștii rutieri argeșeni acționează permanent pentru a reduce riscul rutier pe drumurile publice și pentru a preveni accidentele rutiere. Cu referire la aceste obiective, reamintim că o eficiență foarte mare o au cunoașterea și respectarea regulilor rutiere, concomitent cu adoptarea unei conduite preventive în orice deplasare.
Ce rezultate anterioare au avut acțiunile?
Activitățile de prevenire a principalelor cauze generatoare de accidente au fost intensificate la sfârșitul săptămânii trecute, aspect ce poate fi exeplificat prin rezultatele acțiunilor polițiștilor rutieri din zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 855 de sancțiuni contravenționale, dintre care 318 ca urmare a depășirii regimului legal de viteză.
În urma abaterilor, au fost dispuse măsurile complementare de reținere a 69 de permise de conducere și retrase 41 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, în cadrul acțiunilor, au fost demarate cercetări în 10 situații, ca urmare a depistării unor conducători auto care conduceau autovehicule sub influența alcoolului sau a unor substanțe cu efect psihoactiv, fiind întocmite acte premergătoare conform art. 336 din Codul Penal.
Din totalul abaterilor privind viteza excesivă, în 36 de situații suspendarea dreptului de a conduce a fost aplicată pentru 90 se zile, ca urmare a depășirii vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală (dar până în 70 de km/h peste), iar alte 6 situații au implicat suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile, ca urmare a depășirii vitezei cu mai mult de 70 de km/h peste limita legală.
Ce acțiuni urmează în această săptămână?
Începând de ieri, 16 septembrie, până duminică, 22 septembrie a.c., polițiștii rutieri argeșeni desfășoară acțiunea coordonată la nivel național, ,,ROADPOL SAFETY DAYSˮ, pentru reducerea numărului de accidente, până la obiectivul finae – ZERO VICTIME.
Acțiunea reprezintă un apel către toți participanții la traficul rutier, de a-și asuma și de a contribui la atingerea obiectivului acestei campanii – de a transforma ziua de 18 septembrie 2025 într-una din zilele în care nicio persoană să nu își piardă viața într-un accident rutier, obiectivul fiind asumat și de polițiștii rutieri argeșeni.
Ce recomandări transmit polițiștii și cum vor acționa?
1.Respectați toate regulile de circulație, mai ales circulând cu viteza legală!
Adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo-rutiere, iar în condiții de trafic aglomerat, măriți distanța de siguranță față de autovehiculele care circulă în fața dumneavoastră.
În traficul cotidian, viteza excesivă sau neadaptată continuă să se situeze printre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere cu urmări grave.
Chiar dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, în condițiile finalului perioadei de minivacanță, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea – implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.
2.Atenție sporită la participanții la trafic pe două roti!
Vremea este caldă iar motocicliștii și participanții la trafic pe două roți sunt încă prezenți în trafic. Pentru conducătorii de motociclete, reamintim importanța de a purta echipament de protecție omologat, de a fi vizibili prin folosirea luminilor de drum, precum și de a nu crea surprize în trafic – manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ,,mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
3.Respectarea regulilor la traversarea drumului public, de către pietoni, precum și de către conducătorii auto, poate duce la evitarea unor tragedii!
Conducătorii auto trebuie să reducă viteza și să crească atenția în apropierea trecerilor de pietoni.
Totodată, recomandăm pietonilor să se asigure că intenția de a traversa a fost observată de către conducătorii auto, dar și că aceștia au pot opri în condiții de siguranță (nu începeți traversarea până când roata mașinii care se apropie nu a stat pe loc; când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteză ridicat, este necesar să creșteți prudența).
Modul de acțiune al polițiștilor rutieri va implica, în această perioadă, o prezență activă pe drumurile din județ, acționând cu aparatele RADAR, știut fiind că efectul prezenței acestuia este respectarea vitezei legale și creșterea atenției conducătorilor auto. Totodată, polițiștii rutieri vor acționa și pentru depistarea conducătorilor auto care adoptă un comportament agresiv în timpul condusului, dar și pentru depistarea celor care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii acționează cu mijloacele tehnice din dotare și folosesc, în cadrul acțiunilor, aparate RADAR, etilotest și drugtest, pentru a reduce riscul rutier pe drumurile publice și pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau al conducerii sub influența alcoolului și a drogurilor.
Siguranța în trafic începe cu fiecare dintre noi! Cel mai important lucru rămâne să ajungeți cu bine la destinație !
Foto Press 24

