Acasă / EVENIMENT / Persoană surprinsă sub un mal de pământ în orașul Costești

Persoană surprinsă sub un mal de pământ în orașul Costești

Persoană surprinsă sub un mal de pământ în orașul Costești, strada Zorile. Intervin pompierii de la Secția Costești și Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare, un container multirisc, alături de un echipaj SAJ.Cu eforturi susținute, pompierii au extras victima care avea membrul inferior stâng, până la nivelul genunchiului, surprins de malul de pământ care prezenta pericol de surpare. Ulterior, persoana a fost predată echipajului medical. Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 37 de ani, conștientă, cooperantă.

Persoană-surprinsă-sub-un-mal-de-pământ
Verificări privind o persoană surprinsă de un mal de pământ, într-un șanț, pe raza orașului Costești
În seara zilei de 29 septembrie, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost surprinsă de un mal de pământ, într-un șanț din zona unor lucrări efectuate pe domeniul public, pe raza orașului Costești. Bărbatul în cauză, de 37 de ani, din Pitești, a fost extras de către pompierii argeșeni, cel în cauză refuzând transportul la spital. Din primele verificări a rezultat că acesta nu era angajat al agentului economic, ce desfășura activități la rețeaua de canalizare, afirmând că ar fi venit la persoanele ce se aflau la lucru, ce îi sunt cunoscute, pentru a le vizita. Verificările continuă, pentru clarificarea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în funcție de cele rezultate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

talharie-costesti-3

Bărbat reținut de polițiști pentru violență în familie

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar