Acasă / EVENIMENT / 250 de verificări privind respectarea disciplinei în construcții și a afișajului stradal

250 de verificări privind respectarea disciplinei în construcții și a afișajului stradal

 

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești, au desfășurat în perioada 01 – 30.09.2025, multiple activități de control, conform atribuțiilor specifice celor trei domenii de activitate.
Au fost efectuate peste 250 de verificări pe raza municipiului Pitești, privind respectarea disciplinei în construcții și a afișajului stradal, buna desfășurare a actului de comerț, atât în piețe cât și în zonele adiacente, verificarea unităților de alimentație publică și acordurilor de ocupare a domeniului public, precum și privind respectarea normelor de protecție a mediului înconjurător, pe domeniul public și privat al municipiului Pitești, fiind acordată o atenție sporită respectării modului de depozitare a deșeurilor menajere la platformele de gunoi.

Ca urmare a verificărilor efectuate în teren, polițiștii locali din cadrul serviciului au aplicat un număr de 78 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 47.700 lei, conform actelor normative în vigoare.
Totodată, ca urmare a identificării lucrărilor de construcții efectuate în zonele de monument/sau de protecție a monumentelor, fără a deține avizul Ministerului Culturii au fost constatate un număr de 3 infracțiuni conform Legii nr.50/1991 rep., documentația întocmită fiind înaintată către unitatea de parchet competentă.

Tot în perioada menționată, o unitate de alimentație publică (restaurant) a fost sancționată contravențional, conform prevederilor O.G. nr.99/2000 rep., pentru lipsă autorizație emisă de autoritatea publică locală, fiindu-i aplicată măsura complementară de suspendare a activității până la intrarea în legalitate, iar unui alt agent economic i s-au confiscat veniturile brute realizate, în valoare de 14.053 lei, acesta funcționând în perioada suspendării. Acțiunile vor continua și în perioada următoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

talharie-costesti-3

Bărbat reținut de polițiști pentru violență în familie

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar