Cercetări finalizate de polițiștii de investigații criminale
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și abuz în serviciu.

Din cercetări s-a stabilit că o femeie de 53 de ani, din Ciofrângeni, ar fi obținut un credit de la o instituție financiară nebancară din Pitești, prin contrafacerea subscrierii unei alte persoane, respectiv contrafacerea semnăturii privind acordul acestei persoane ca girant pentru un împrumut solicitat de femeia în cauză, prin această modalitate fiind obținut un împrumut de 45.000 de lei.
Cercetările au fost demarate ca urmare a plângerii persoanei vătămate a cărei semnătură a fost contrafăcută, în împrejurarea în care persoana vătămată a fost somată la plata sumei împrumutate de către femeia de 53 de ani, care nu și-a achitat ratele de împrumut.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de trimitere în judecată față de femeia de 53 de ani.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24