
Verificari ale polițiștilor argeșeni privind punerea în aplicare a 2 mandate de executare a pedepsei închisorii . Astăzi, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au primit de la Tribunalul Argeș, două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbați, de 35 și 33 de ani, din Ștefănești, județul Argeș, condamnați la 7 ani, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În baza mandatelor emise de instanța de judecată, polițiștii au efectuat verificări, cei doi nefiind găsiți la adresa de domiciliu. Verificările continuă, în vederea depistării și punerii în aplicare a celor două mandate de executare a pedepsei închisorii.
UPDATE: Verificările continuă în cazul celor doi bărbați din Ștefănești condamnați la închisoare
Polițiștii argeșeni continuă verificările în cazul celor doi bărbați de 33 și 35 de ani din Ștefănești condamnați la executarea pedepselor privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Astfel, cei doi au fost dați în urmărire la nivel național iar efectivele din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost prelucrate cu privire la emiterea mandatelor de punere în executare a pedepsei închisorii.
În cauză sunt efectuate verificări specifice în vederea depistării acestora și punerea în aplicare a mandatelor de încarcerare.
Totodată, amintim faptul că, potrivit noilor modificări legislative intrate în vigoare în luna martie a acestui an, orice persoană care nu se predă organelor de poliție în termen de 7 zile de la pronunțarea definitivă a unei hotărâri de condamnare, săvârșește infracțiunea de evadare, iar pedeapsa aplicată se adaugă la pedeapsa inițială.
Foto Press 24