În ziua de 15 decembrie a.c. polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de de constituire a unui grup infracțional organizat, aderare la un grup infracțional organizat, complicitate la infracțiunea de înșelăciune și conducerea unui vehicul fără drept.
În urma probatoriului administrat a rezultat că un bărbat și o femeie, de 40 respectiv 38 de ani, din Rătești, ar fi constituit un grup infracțional organizat, în perioada mai – august 2024, la care ar fi aderat alți 6 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani, din aceeași localitate.

Scopul grupului organizat ar fi fost acela de a induce în eroare reprezentanții unor societăți comerciale , privind efectuarea unor transporturi internaționale de marfuri, prin însușirea bunurilor transportate, pe care ulterior le-ar fi valorificat, justificând prin documete care ar fi fost falsificate că semiremorcile le-ar fi fost sustrase pe teritoriul unor state europene.
Aproximativ jumate din prejudiciul cauzat celor două societăți comerciale păgubite, în valoare totală de 560.000 de lei, a fost recuperat, în urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară, fiind descoperite bunuri aparținând loturilor de marfă sustrase.
Reamintim faptul că în acest dosar 3 persoane au fost reținute, la data de 13.08.2024, pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar de către unitatea de parchet.
Dosarul penal urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată a celor 8 persoane.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiară de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24