
În ziua de 28 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 48 de ani, din Morăreșt, care conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Bălcescu, rezultând indicii cu privire la un posibil caz de conducere sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Citeşte şi ...
Incendiu într-o gospodărie din comuna Bradu, strada Primăverii
Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Bradu, strada Primăverii. Intervin pompierii cu trei autospeciale de ...
Foto Press 24