Acasă / EVENIMENT / Prins conducând sub influența unei substanțe psihoactive

Prins conducând sub influența unei substanțe psihoactive

În ziua de 25 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 26 de ani, din comuna Stâlpeni, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Țițești, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de substanțe cu efect psihoactiv, fapt pentru care polițiștii rutieri l-au testat pe cel în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă.

prins-drogat-la-volan
Ca urmare, bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge și urină, pentru efectuarea analizelor de laborator care să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea penală, prin stabilirea prezenței substanței în organism.
Totodată, a fost luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere (până la împlinirea termenului de 72 de ore sau la primirea rezultatului de la medicina legală, conform modificărilor adoptate prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024).
Ca urmare a comunicării rezultatului analizelor de laborator, în termenul de 72 de ore, a fost confirmată prezența substanței detectate cu ocazia testării efectuate în trafic.
În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 336 alin. 2 din Codul Penal, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Șoferi-vitezomani

Șoferi vitezomani lăsați pietoni pentru 90 de zile

În ziua de 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești au depistat un ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar