Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în comuna Lunca Corbului, satul Mârghia, fiind implicate un autoturism și un autocamion.
Intervin pompierii de la Secția Costești și Detașamentul Bradu cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. În urma evenimentului, unul dintre vehicule a părăsit partea carosabilă. La sosirea forțelor de intervenție, în interiorul autoturismului a fost identificată o persoană încarcerată.
De urgență,pompierii militari au acționat pentru extragerea victimei de sex masculin, inconștientă, și predarea acesteia personalului echipajului SAJ.
Echipajul medical a declarat decesul conducătorului auto, care se afla singur în autoturism. Polițiștii Serviciului Rutier Argeș sunt la fața locului pentru cercetări. Pompierii asigură și măsuri specifice de prevenire a incendiilor, pe partea carosabilă fiind identificate scurgeri de lichide combustibile.
Sursa foto : Info Trafic Pitesti
Actualizare cercetări accident autoturism cu autocamion, DN 65 Lunca Corbului
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, din Colonești, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65, pe raza comunei Lunca Corbului, având direcția de deplasare dinspre Slatina spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei de deplaare în curbă, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autocamion, condus din sensul opus de un bărbat de 55 de ani, din județul Constanța.
În urma impactului, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, iar conducătorul auto a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul.
Celălalt conducător auto implicat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Foto Press 24


