În ziua de 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Călinești au acționat pentru combaterea delictelor silvice, împrejurare în care au depistat un bărbat de 25 de ani, din Beleți-Negrești, care transporta material lemnos cu un autoturism ce tracta o remorcă, pe DJ 702, pe raza comunei Priboieni, fără a deține documente de însoțire a transportului sau documente care să ateste proveniența legală a lemnelor.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, pe baza seriei de șasiu a remorcii precum și pe baza plăcuței cu număr de înmatriculare provizoriu montată pe remorcă, a rezultat că remorca nu figurează ca fiind înmatriculată, iar plăcuța avea valabilitatea expirată din cursul lunii noiembrie 2025.
Astfel, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate.
De asemenea, cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se găsea cantitatea de 1,25 mc de material lemnos, de mai multe esențe, fapt pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos fără proveniență legală a fost confoscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Privat Stejarii Muscelului.
Aspecte legale:
În contextul operaționalizării aplicației SUMAL 2.0 privind controlul provenienței și trasabilității materialului lemnos, și al intrării în vigoare, din 31 ianuarie 2021, a prevederilor HG 497/ 25.06.2020, și a Ordinului 118/27.01.2021 privind obligațiile utilizatorilor SUMAL 2.0., activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos sunt desfășurate de către polițiștii argeșeni în mod curent și vor continua în perioada următoare.
Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.
Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.
Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.
Foto Press 24
