În ziua de 22 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare în forma continuată și distrugere.
Din cercetări s-a stabilit că în dimineața zilei de 23 noiembrie 2025, în jurul orei 05:00, un bărbat de 53 de ani, domiciliat în Găești, județul Dâmbovița, ar fi transmis amenințări unei alte persoane, din municipiul Pitești, iar la aceeași dată, în jurul orei 13:45, cel în cauză i-ar fi adresat aceleiași persoane amenințări, în timp ce se aflau în apropierea sediului profesional al acestuia.
De asemenea, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 16:00, bărbatul în cauză ar fi lovit cu autoturismul, provocând distrugerea trusei criminalistice a unui lucrător ce desfășura activitatea de cercetare la fața locului, în fața aceluiași sediu profesional din municipiul Pitești.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Acasă / EVENIMENT / Cercetări finalizate într-un dosar privind infracțiunile de amenințare în forma continuată și distrugere
Citeşte şi ...
Autoturism răsturnat în comuna Călinești, DN7
Accident rutier produs în comuna Călinești, DN7, unde, din primele informații, un vehicul s-a răsturnat. ...
Foto Press 24
