Acasă / EVENIMENT / Trei conducători auto cu rezultat pozitiv pentru substanțe psihoactive, depistați de polițiștii rutieri argeșeni

Trei conducători auto cu rezultat pozitiv pentru substanțe psihoactive, depistați de polițiștii rutieri argeșeni

În cursul săptămânii trecute, trei conducători auto au avut rezultat pozitiv la testarea pentru detectarea substanțelor cu efect psihoactiv, acestea fiind confirmate în urma analizelor de laborator, în termenul legal de 72 de ore.

În acest context, reamintim despre modificările legislației ce privesc aplicarea pedepselor față de conducătorii auto ce aleg să conducă deși au consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv ori conduc fără drept (fără a deține permis de conducere ori cu dreptul de a conduce suspendat). În situațiile în care săvârșirea unei asemenea infracțiuni este însoțită și de provocarea unui accident de circulație în care o altă persoană își pierde viața, pedeapsa aplicată conducătorului auto în cauză nu poate fi decât una cu executare.

În acest context, polițiștii rutieri argeșeni continuă activitățile pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.

testarea-cu-aparatul-Drugtest

În ziua de 4 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un conducător auto de 32 de ani, din Rucăr, care conducea un autoturism pe bld. Republicii din Pitești, cel în cauză având un comportament alterat, în urma căruia au rezultat indicii despre posibilul consum substanțe cu efect psihoactiv.
În urma testării cu aparatul drugtest a conducătorului auto, acesta a fost însoțit la o unitate medicală, pentru prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii prezenței sau absenței unei substanțe psihoactive în organism.
În continuare, în termenul de 72 de ore, a fost primit rezultatul analizelor de specialitate, care au confirmat prezența în organismul bărbatului, a unei substanței detectate, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun. Precizăm că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale, până la o soluționare definitivă a cauzei
În dimineața zilei de 7 februarie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un conducător auto de 21 de ani, din Călinești, care conducea o autoutilitară pe str. Depozitelor din Pitești, tânărul având un comportament alterat, în urma căruia au rezultat indicii despre posibilul consum substanțe cu efect psihoactiv.
În urma testării cu aparatul drugtest a conducătorului auto, acesta a fost însoțit la o unitate medicală, pentru prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii prezenței sau absenței unei substanțe psihoactive în organism.
În continuare, în termenul de 72 de ore, a fost primit rezultatul analizelor de specialitate, care au confirmat prezența în organismul bărbatului, a unei substanței detectate, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun. Precizăm că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale, până la o soluționare definitivă a cauzei.

În ziua de 7 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un conducător auto de 28 de ani, din Bughea de Sus, care conducea un autoturism pe str. Alexandru cel Bun din municipiul Câmpulung, bărbatul având un comportament alterat, în urma căruia au rezultat indicii despre posibilul consum substanțe cu efect psihoactiv.
În urma testării cu aparatul drugtest a conducătorului auto, acesta a fost însoțit la o unitate medicală, pentru prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii prezenței sau absenței unei substanțe psihoactive în organism.
În continuare, în termenul de 72 de ore, a fost primit rezultatul analizelor de specialitate, care au confirmat prezența în organismul bărbatului, a unei substanței detectate, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun. Precizăm că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale, până la o soluționare definitivă a cauzei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

persoană urmărită la nivel internațional (4)

Bărbat prins conducând cu dreptul de a conduce suspendat

În ziua de 11 februarie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar