Acasă / EVENIMENT / 1.824 de persoane legitimate și 435 de autovehicule verificate

1.824 de persoane legitimate și 435 de autovehicule verificate

Asigurarea desfășurate de polițiștii argeșeni

Autostrada-A1-București-Pitești-310x165-310x165

În zilele de vineri și sâmbătă, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În cele 48 de ore, polițiștii au continuat acțiunile în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.824 de persoane și au fost verificate 435 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 627 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 142.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 550 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 58 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

Acțiuni ale polițiștilor rutieri argeșeni la sfârșit de săptămână

Cumul-de-contravenții-310x165
În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Activitățile au fost desfășurate în contextul condițiilo meteo nefavorabile, teritoriul județului Argeș fiind vizat de avertizări meteo de cod galben. Având în vedere aceste aspecte, efectivele rutiere au fost suplimentate, polițiștii rutieri fiind perament în legătură cu autotitățile locale, pentru asigurarea măsurilor necesare menținerii stării de viabilitate a părții carosabile.
De asemenea, în cadrul acțiunilor planificate pentru creșterea siguranței rutiere, poolițiștii rutieri au acționat în 131 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 435 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 550 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 120.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 34 de permise de conducere și retrase 35 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 90 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză (abateri ce au fost săvârșite în ciuda condițiilor meteo), iar dintre acestea 14 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

RADAR-ARGES1

Tânăr prins de aparatul RADAR cu viteza de 123 de km/h pe DN 73, Stălpeni

Viteza excesivă, în atenția polițiștilor rutieri câmpulungeni În ziua de 21 februarie a.c., polițiștii din ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar