ISU Argeș investește în energie regenerabilă printr-un nou parc fotovoltaic finanțat din Fondul de Modernizare
În luna octombrie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a semnat cu Ministerul Energiei un contract de finanțare pentru implementarea proiectului de producere a energiei electrice din surse regenerabile, prin instalarea unui sistem de conversie a energiei solare în energie electrică.
Proiectul prevede amplasarea a 367 de panouri fotovoltaice pe sol, în comuna Căteasca, investiția fiind finanțată prin Programul „Fondul de Modernizare” (FM) – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, aferent apelului destinat solicitanților din sectorul public, în cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
În continuarea acestui demers, astăzi, 23 februarie 2026, conducerea ISU Argeș a semnat contractul de proiectare și execuție pentru realizarea parcului fotovoltaic, valoarea contractului proiectului fiind de 998.437,14 lei (fără TVA).
Investiția, intitulată „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Cpt. Puică Nicolae» al județului Argeș”, are un termen de finalizare de șase luni de la data semnării contractului.
Prin implementarea acestui proiect, ISU Argeș urmărește creșterea eficienței energetice, reducerea costurilor operaționale și consolidarea angajamentului instituției față de protecția mediului și utilizarea sustenabilă a resurselor.
Continuăm demersurile pentru identificarea și accesarea de noi oportunități de finanțare europeană, în vederea dezvoltării și modernizării infrastructurii instituției.
Foto Press 24



