Acasă / EVENIMENT / 352 de sancțiuni contravenționale în primele 24 de ore ale săptămânii

352 de sancțiuni contravenționale în primele 24 de ore ale săptămânii

În primele 24 de ore ale săptămânii în curs, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
În ziua de luni, polițiștii au continuat acțiunile în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 925 de persoane și au fost verificate 649 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 352 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 85.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 313 sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 32 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

Acțiune-a-polițiștilor-rutieri-împreună-cu-specialiștii-RAR1

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

De asemenea, în cadrul acțiunilor planificate pentru creșterea siguranței rutiere, poolițiștii rutieri au acționat în 68 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 243 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 80.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 56 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 5 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au depistat mai mulți conducători auto care au consumat alcool. Astfel, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, cei ai Biroului Rutier Câmpung și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au aplicat 4 sancțiuni contravenționale (valori ale testării de 0,20, 0,37, 0,27 și 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, ai Formațiunii Rutiere Mioveni și ai Secției de Poliție Rurală Tigveni vor continua verificările în 3 situații, pentru stabilirea valorii alcoolemiei în sânge (valori ale testării de 0,45, 0,58 și 0,71 mg/l alcool pur în sânge).

Despre Administrator

Citeşte şi ...

reținut-pentru-infracțiuni-rutiere

Tănăr șofer scos din trafic după mai multe infracțiuni la regimul rutier

În ziua de 23 februarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar