Reținut de polițiști într-un dosar penal privind furtul unor bunuri urmat de efectuarea unor retrageri de pe cardul bancar sustras

În ziua de 24 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada 24-26 ianuarie a.c., o persoană necunoscută, identificată în urma cercetărilor ca fiind un bărbat de 29 de ani, din Pitești, ar fi pătruns fără drept într-un imobil din Pitești, de unde ar fi sustras o borsetă conținând suma de aproape 2.000 de lei și un card bancar, ulterior fiind efectuate retrageri de la mai multe bancomate din Pitești și Mioveni.
Prejudiciul cauzat persoanei vătămate este de aproximativ 19.000 de lei.
În ziua de 24 februarie a.c., cel în cauză a fost depistat și condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere.
După administrarea probatoriului parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore , pe bază de ordonanță , urmând ca în cursul zilei de astăzi, 25 februarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, sub supravegherea procurorului de caz.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale, persoanele cercetate beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24