Reținut de polițiști după mai multe înșelăciuni
În ziua de 24 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției nr. 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada octombrie 2025 – februarie 2026, un bărbat, identificat în urma cercetărilor ca fiind un bărbat de 45 de ani, din București, ar fi determinat mai multe persoane să îi remită sume de bani în schimbul unor tirbușoane, pretinzând înțelegeri anterioare cu persoane apropiate persoanelor vătămate.
Prejudiciul total la acest moment este de 650 de lei.
Pentru depistarea bărbatului și administrarea de probatoriu, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința celui în cauză, din municipiul București, după care, în baza mandatului de aducere emis în cadrul cercetărilor, acesta a fost condus la sediul poliției.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale sub directa îndrumare a procurorului de caz, polițiștii au dispus reținerea pen tru 24 de ore a bărbatului de 45 de ani.
În cursul zilei de astăzi, 25 februarie, față de cel în cauză a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24
