Acasă / EVENIMENT / Sancțiune aplicată pentru nerespectarea normelor privind curățenia pe partea carosabilă

Sancțiune aplicată pentru nerespectarea normelor privind curățenia pe partea carosabilă

sanctiuni curatenie politia locala pitesti (3)

În această dimineață, în urma unei sesizări primite din partea cetățenilor, un echipaj din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră al Poliției Locale Pitești a intervenit pe strada Digului, unde se desfășurau lucrări de amenajare a unui teren viran.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii locali au constatat că vehiculele angrenate în activitatea de șantier nu respectau prevederile legale privind curățarea acestora înainte de a circula pe drumurile publice. Ca urmare, pe partea carosabilă s-a acumulat o cantitate considerabilă de noroi, afectând siguranța și confortul participanților la trafic.

Pentru neregulile constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională . Reamintim ca sancțiunea este de la 1000 la 1500 de lei. Totodată, constructorului i s-a dispus aducerea părții carosabile la starea inițială prin curățarea acesteia, măsură care a fost îndeplinită în cel mai scurt timp.

 

Reamintim cetățenilor și operatorilor economici obligația de a respecta prevederile legale în vigoare, în special în ceea ce privește menținerea curățeniei pe domeniul public, pentru a preveni situațiile ce pot pune în pericol siguranța rutieră și pentru a evita aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Poliția Locală Pitești va continua acțiunile de monitorizare și intervenție pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în municipiu.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

sancțiuni aplicate

442 de sancțiuni aplicate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar