Intervenție a polițiștilor în cazul unui posibil caz de sinucidere
În această seară polițiștii din Câmpulung au fost sesizați prin 112, de către o femeie din comuna Mihăești, cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 46 de ani, s-ar fi sinucis. În urma sesizării polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, constatând că bărbatul prezintă o plagă împușcată în zona capului. Echipajul medical ajuns la fata locului a constatat decesul bărbatului.
Din primele verificări a rezultat că bărbatul s-ar fi sinucis, lăsând și un mesaj prin care își explica gestul, iar arma de foc, de tip pistol, ar fi deținut-o în mod legal, conform primelor verificări.Trupul bărbatului urmează să fie transportat la o unitate medico legală pentru efectuarea necropsiei. În cauză a fost deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.Totodată au fost sesizați și polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, pentru efectuarea verificărilor specifice. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii.
Foto Press 24
