Acasă / EVENIMENT / Cercetări finalizate de polițiștii Secției Stâlpeni într-un dosar penal privind conducerea sub influența alcoolului

Cercetări finalizate de polițiștii Secției Stâlpeni într-un dosar penal privind conducerea sub influența alcoolului

prins-băut-la-volan1

În ziua de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări a rezultat că în ziua de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii au depistat un bărbat de 45 de ani, din Țițești, care conducea un ATV pe DC 83 raza localității de domiciliu, din interacțiunea cu cel în cauză rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma analizelor de specialitate, a rezultat că valoarea alcoolemiei în sânge era mai mare decât limita de 0,8 gr/l alcool pur în sânge.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată a celui în cauză.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

testați-pentru-alcool-și-droguri

Costești :Tânăr prins la volanul unei mașini cu numere false

În ziua de 01 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești au depistat un ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar