În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au continuat acțiunile în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 1.135 de persoane și au fost verificate 820 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 479 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 93.000 de lei. Dintre acestea, 435 de sancțiuni conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 35 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind normele de onviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.
Tag-uri. 24 A Ca urmare a abaterilor constatate ia public r
Citeşte şi ...
Tânără de 18 ani din Poiana Lacului plecată voluntar
În dimineața zilei de astăzi, 29 aprilie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana ...
Foto Press 24
