
În ultimele 24 de ore ale săptămânii ce s-a încheiat, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunilor planificate pentru creșterea siguranței rutiere, polițiștii rutieri au acționat în 88 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 364 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 450 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cu o valoare de peste 115.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 25 de permise de conducere și retrase 28 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 117 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar dintre acestea 12 situații au impus măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, viteza fiind încălcată cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală.
Acasă / EVENIMENT / 25 permise de conducere reținute și 28 de certificate de înmatriculare retrase în ultimele 24 de ore
Citeşte şi ...
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni la sfârșitul săptămânii
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de ...
Foto Press 24