În cursul zilei de 29 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, totodată acționând pentru verificarea respectării normelor specifice transportului rutier de marfă și de pasageri.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au verificat aproape 100 de autovehicule, au legitimat peste 100 de persoane și au efectuat 24 de testări ale conducătorilor autio cu aparatele din dotare, pentru verificarea respectprii obligației de a nu conduce sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Cu ocazia abaterilor constatate, au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 9.112,5 lei, totodată fiind aplicate măsurile complementare de reținere a 3 permise de conducere și retragere a unui cvertificat de înmatriculare.
Dintre abaterile ce au prevăzută măsura complementară de suspendare a dreptuluii de a conduce, una a fost aplicată ca urmare a nerespectării regulilor privind depășirea, una pentru viteză excesivă și una pentru consum de alcool.
Astfel, polițiștii Serviciului Rutier Argeș în jurul orei 09:30, au depistat un conducător al unui mijloc de transport persoane, de 47 de ani, care efectua transport de persoane pe ruta Câmpulung-Pitești, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, acesta nu a acordat prioritate unui alt autovehicul care circula în sensul giratoriu, determinând pe celălalt conducător auto să frâneze pentru a evita impactul.
Ca urmare a abaterilor constatate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare totală de 3.037,5 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, fiind aplicată și măsura complementară implicită celor două abateri, de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 150 de zile, fiind emisă dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Foto Press 24