Concursul internaţional Conrad Dietrich Magirus Award premiază intervenţiile de excepţie ale structurilor de pompieri din toată lumea.
Anul acesta, participarea la concurs s-a efectuat prin ilustrarea unor intervenţii deosebite ca şi complexitate, impact social şi amploare. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa s-a înscris în competiţie cu intervenţia pentru salvarea a două persoane surprinse de o surpare de pământ în localitatea Ţăndărei, în data de 29.09.2013. În acest moment, intervenţia echipei de pompieri ialomiţeni se situează în primele 10 poziţii ale clasamentului.
Pentru calificarea în finală şi câştigarea concursului este necesar ca până la data de 19 octombrie, echipa să fie votată la următorul link: http://world-of-firefighters.com.
Dacă există doritori în a sprijini echipa nominalizată din partea ISU Ialomiţa, aceştia pot accesa link-ul menţionat, şi, printr-un click pe butonul „Vote now” din partea dreaptă-sus a paginii, pot vota după introducerea datelor şi selectarea articolului cu denumirea „Two men have been burried by a bank of earth, in Ţăndărei”.
Putem ajuta astfel la creşterea vizibilităţii intervenţiilor în situaţii de urgenţă ale românilor în toată lumea.
Citeşte şi ...
Alegeri 2024: rezultate cumulate pe prezenta.roaep.ro
Serviciul de Telecomunicații Speciale a dezvoltat o nouă funcționalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile ...