
Poliția Locală Pitești continuă acțiunile de control privind ocuparea domeniului public și respectarea legislației în construcții. Ocuparea domeniului public se poate face numai în baza acordului emis de administrația publică locală, lipsa acestuia constituind contravenție, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 283/2021.
Astăzi, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Activități Comerciale au sancționat un agent economic cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru depozitarea de materiale de construcții pe domeniul public, fără documente legale.
În ultimele 48 de ore, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, conform actelor normative în vigoare, în valoare totală de 13.500 de lei.
Totodată, pentru executarea unor lucrări de construire fără autorizație și fără avizul Ministerului Culturii, în zona de protecție a monumentelor istorice, polițiștii locali au constatat o faptă ce constituie infracțiune, documentația fiind înaintată către unitatea de Parchet competentă. Acțiunile de verificare și control au caracter permanent.
Foto Press 24