Acasă / EVENIMENT / Sfântul Ioan Rusul sărbătorit la Micești

Sfântul Ioan Rusul sărbătorit la Micești

Binecuvântare Arhierească (1)

O Binecuvântare Arhierească a avut loc miercuri la Micești.
Parohia argeșeană, din cadrul Protopopiatului Mioveni, și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ioan Rusul.
Într-o postare pe Facebook, Arhiepiscopia Argeșului și Mușcelului consemnează:
„Cu acest prilej de aleasă bucurie duhovnicească, credincioșii acestei comunități l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfintitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La finalul slujbei a fost oficiată și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii, trecuți la cele veșnice, aducându-se rugăciuni pentru odihna sufletelor acestora.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Chiriarhul a vorbit despre viața și exemplul de credință al ocrotitorului spiritual al parohiei, amintind de minunile săvârșite de Sfântul Ioan Rusul și de puternica sa mijlocire înaintea lui Dumnezeu”.

Mai amintim că Biserica Parohiei Micești a fost construită în anul 1844, prin osteneala și contribuția credincioșilor din localitate, sub îndrumarea preotului Barbu Bîrzotescu.
În anul 2016, parohia a primit în dar un fragment din moaștele Sfântului Ioan Rusul. Prin mijlocirea și ocrotirea sfântului, lucrările de restaurare au fost finalizate într-un timp scurt, iar biserica a fost resfințită în anul 2018.
De asemenea, în cursul zilei de marți, 26 mai, a fost sfințită noua Troiță din centrul satului, un moment deosebit pentru întreaga comunitate, care îmbogățește patrimoniul spiritual și exprimă statornicia credinței și evlaviei credincioșilor din Micești.
Parohia Micești are binecuvântarea de a se afla sub ocrotirea a trei hramuri: „Intrarea Domnului în Ierusalim”, „Adormirea Maicii Domnului” și “Sfântul Ioan Rusul”.
Evenimentul a reprezentat un prilej de rugăciune, comuniune și întărire sufletească pentru toți cei prezenți, într-o zi de sărbătoare și binecuvântare pentru întreaga comunitate parohială.  Constantin Pașol – Op. Mihai Neacșu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

jandarmii-argeșeni

Peste 200 de jandarmi în acțiune în minivacanța de Rusalii

În perioada 29 mai-01 iunie 2026, peste 200 de jandarmi argeșeni vor fi la datorie ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar