Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş a efectuat demersurile necesare pentru aplicarea ca partener alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş (aplicantul principal), Centrul Judeţean pentru Resurse şi Asistenţă Educaţională Argeş şi organizaţia „Salvaţi Copiii”- filiala Argeş la un proiect de mobilitate finanţat din fonduri europene, în cadrul programului Erasmus+.
Proiectul de mobilitate „Competenţe îmbunătăţite pentru profesioniştii calificaţi în managerierea fenomenul violenţei în mediul educaţional”, în care unitatea noastră este partener, are ca obiective:
1. Creşterea calităţii activităţii profesionale a participanţilor, vizând atât instituţiile de învăţământ din judeţ, cât şi alte instituţii responsabile cu prevenirea violenţei în mediul şcolar;
2. Îmbunătăţirea competenţelor participanţilor;
3. Dobândirea de către toţi participanţii a unei experienţe profesionale comune internaţionale, privind problematica situaţiilor conflictual-violente în mediul şcolar, care să asigure îmbunătăţirea calităţii actului educaţional;
4. Asigurarea experienţei internaţionale în scopul învăţării prin activităţi de tip job shadowing;
5. Alinierea standardelor calitative în acest domeniu la cele din alte ţări UE, pentru viitoarele strategii comune.
În contextul activităţilor preliminare desfăşurării proiectului, a avut loc o întâlnire între partenerii de proiect, care a avut drept scop informarea reciprocă privitoare la activităţile desfăşurate în domeniul prevenirii violenţei în mediul şcolar, constituirea echipelor manageriale de proiect şi instituţionale şi stabilirea calendarului activităţilor. Conform datelor preliminare, 6 jandarmi argeşeni care au calitatea de formator în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale se vor deplasa în Marea Britanie în perioada ianuarie-iulie 2015). Pe durata schimbului de experienţă, participanţii vor fi implicaţi în studii de caz, workshop-uri pe tema tehnicilor de lucru inter-instituţionale, analiza comparativă a strategiilor implementate în diferite sisteme de educaţie şi a rezultatelor obţinute, vizite şi întâlniri de lucru cu reprezentanţii instituţiilor cointeresate în managementul problematicii violenţei şcolare cum ar fi specialişti în domeniul educaţiei şi formării, reprezentanţi ai instituţiilor omoloage Jandarmeriei, oficialităţi din instituţii publice, manageri şcolari, membri ai Consiliilor de Administraţie şi responsabili cu asigurarea calităţii.
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...