Acasă / SOCIAL / Președintele C.J. Argeș a vizitat două obiective importante din comuna Domnești

Președintele C.J. Argeș a vizitat două obiective importante din comuna Domnești

Președintele Consiliului Județean Argeș, Grigore Florin Tecău, a fost prezent ieri, 10 decembrie, în Comuna Domnești, unde a vizitat două obiective importante pentru această localitate.
Primul obiectiv vizitat a fost Centrul de zi “Şanse egale” pentru copiii cu dezabilităţi, care funcționează într-o parte a fostului spital de la Domnești, unde 35 de copii şi tineri cu vârste între 3 şi 21 de ani, cu domiciliul în localitate şi împrejurimi, primesc servicii specializate în evaluare psihologică, logopedie, kinetoterapie, ergoterapie, activități educaţionale și recreative.
Cel de-al doilea obiectiv vizitat a fost Casa de Cultură. Renovată de puţin timp, lăcaşul de cultură din localitate are acum o modernă sală de spectacole şi o bibliotecă frumoasă. Președintele Florin Tecău, alături de autorităţile locale, de academicianul Gheorghe Păun, de locuitorii din comună și din împrejurimi, a avut prilejul de a participa la slujba de sfinţire a acestei clădiri.
“Este un lucru important pentru localitate, pentru copii, deoarece satul argeşean poate fi un mediu propice dezvoltării activităţilor culturale şi sociale. Întotdeauna voi fi alături de locuitorii din Domnești și din Argeș pentru a crea proiecte, care să ducă la o viață mai bună pentru argeșeni. Împreună cu domnul vicepreședinte Constantin Polexe, am stabilit ca din ianuarie o stagiune permanentă a Teatrului Al. Davila să funcționeze la Domnești.
Referitor la spitalul de la Domnești, despre care am purtat discuții cu Ministrul Sănătății, Nicolae Băniciou, Consiliul Județean Argeș investește în modernizarea și dezvoltarea acestei Unități de Asistență Medico-Socială. Pentru viitor îmi doresc să dezvoltăm astfel de proiecte în mai multe localităţi rurale ale judeţului şi să oferim semenilor posibilitatea de a trăi într-un sat argeşean modern şi european”.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Măsuri dispuse de IGSU (1)

Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice

Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar