Acasă / EVENIMENT / Probleme de sănătate l-au rapuns în stradă

Probleme de sănătate l-au rapuns în stradă


Un bărbat de 63 de ani, din Ciomăgeşti, şi-a găsit sfîrşitul în plină stradă. Omul plecase, ieri dimineaţă, la cumpărături, în John. La un moment dat, i s-a făcut rău şi a căzut ca secerat. Unul dintre angajaţii complexului comercial a sunat imediat să cheme ajutoare, în speranţa că medicii îi vor putea salva viaţa. N-a fost însă aşa. Manevrele de resuscitare ale medicului de la SMURD au fost în zadar, Gheorghe Iacob fiind declarat
În urma apelului la 112, un echipaj SMURD cu medic a ajuns imediat la faţa locului. De asemenea, a fost anunţaţi şi poliţia, dar şi familia bărbatului.

Nora argeşeanului a ajuns într-un suflu, dar socrul aceste­ia murise. „Dimineaţă l-a adus soţul meu aici. Ştiam că are probleme de sănătate, dar nu ne aşteptam la aşa ceva“, a spus femeia. „Pacientul a fost găsit în stop cardiorespirator. Am înţeles de la aparţinători că avea probleme cardiace, mai suferise un infarct. S-au iniţiat manevre de resuscitare. Din păcate, au fost fără rezultatul dorit, fiind declarat decesul“, a declarat Valentina Neacşu, medic SMURD Argeş.

Sursa-text-curier.ro
Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

permise-si-certificate-retinute-arges1

Comportament agresiv în trafic, constatat de polițiștii din Domnești

În ziua de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar